Este posibila organizarea de vizite, degustari, evenimente festive ori mondene in cadrul cramei ?
Desigur, crama Elite gazduieste nu de putine ori evenimente precum zile de aniversare, nunti, botezuri, intalniri de afaceri, reuniuni de clasa dar si pe acei vizitatori care alaturi de familie ori prieteni doresc sa
admire peisajul superb care inconjoara crama si care incearca, prin vinurile oferite spre degustare ori servire, sa descopere adevarata filozofie care se ascunde in spatele fiecaruia dintre acestea .
Exista un numar minim de persoane necesare pentru gazduirea unui eveniment ?
In cazul vizitelor, nu exista un numar minim de persoane, acestea putandu-se realiza de Luni pana Sambata intre orele 10:00 – 19:00
In cazul degustrarilor insa spre exemplu ori altor evenimente festive & mondene, exceptie facand vizitele la crama, pe perioada verii, acestea se pot organiza de Luni pana Sambata, dupa ora 16:00, pentru
grupuri intre 8 si 50 persoane, iar Duminica dupa ora 11 in cazul grupurilor intre 20 si 50 persoane .
Pe de alta parte insa, in perioada de Toamna – Primavara, degustarile se fac in cadrul acelorasi interval orare, insa pentru grupuri intre 10 si 25 persoane .
In conditiile in care se doreste gazduirea unui eveniment, indiferent de natura acestuia, este necesara rezervarea din timp ?
Da, este necesara rezervarea prin contactare telefonica ( de preferat ) cu cel putin 24 ore inaintea evenimentului dorit astfel incat sa fie posibila pregatirea meniurilor, a vinurilor, a eventualelor pachete cu
cadouri ori pentru protocol adresate invitatilor s.a.m.d.
Ce se asigura din partea gazdelor in cazul unor evenimente rezervate ?
In cazul degustarilor spre exemplu, oaspectii vor putea opta pentru unul dintre cele 2 pachete :
Pachet Optim : cuprinde degustarea a min 6 vinuri dintre care amintim Mustoasa de Maderat 2015 + Sauvignon Blanc 2013 + Sauvignon Blanc & Muscat Ottonel 2015 + Cabernet Sauvignon Rose 2014 +
Cuvee Rose 2015 + Pinot Noir 2011 + Pinot Noir 2013 + Cabernet Sauvignon 2013 + Merlot & Cabernet Sauvignon 2013 + platou rece ( bufet suedez ) la un pret de 20 eur / persoana ( cafea + apa
minerala + apa plata + vin de masă alb și roșu la discreție ) .
Pachet Elite : cuprinde degustarea a min 8 vinuri dintre care amintim Mustoasa de Maderat 2015 + Sauvignon Blanc 2013 + Sauvignon Blanc & Muscat Ottonel 2015 + Cabernet Sauvignon Rose 2014 +
Cuvee Rose 2015 + Pinot Noir 2011 + Pinot Noir 2013 + Cabernet Sauvignon 2013 + Merlot & Cabernet Sauvignon 2013 + aperitiv ( platou rece – bufet suedez ) + mâncare caldă ( la alegere: gulaș -
carne de porc, vită sau pui, mici, grătar - carne de porc, vita sau pui etc ) la un pret de 25 eur / persoana ( cafea + apa minerala + apa plata + vin de masă alb și roșu la discreție ) .
Meniul propus de catre gazde este unul strict ori poate fi ajustat in functie de preferinte ( ex meniu vegetarian ) ?
Avem intreaga deschidere spre a modela meniul in functie de preferintele oaspetilor nostri, in cadrul rezervarii necesare a fi dispuse initial urmand a se discuta toate aspectele necesare : numarul de persoane,
categoria de varsta, tipul de meniu preferat etc .
Crama dispune de parcare ? Care este capacitatea acesteia si este aceasta supravegheata ?
Da, crama dispune de o parcare cu o capacitate de 20 de locuri, existand insa spatiul necesar gazduirii unui numar si mai mare in cazul in care situatia o va impune . Cat despre partea de securitate, aceasta
este asigurata de cei cinci caini de paza ai cramei, astfel incat siguranta bunurilor ori a autoturismelor nu a reprezentat vreodata o problema .
Evenimentele pot fi rezervate atat pentru turisti romani cat si pentru cei straini ?
Desigur, de foarte multe ori se intampla ca oaspetii nostril sa fie de cetatenie maghiara, austriaca ori chiar italiana, toate acestea nereprezentand un impas in calea stabilirii unui eveniment, acordarii de
asistenta dar ce e mai important, stabilirii unei relatii de o cat mai buna calitate si lunga durata .